Tempo în muzică

Tempo este unul dintre elementele cheie ale expresivității muzicale, alături de concepte precum ritm, armonie, melodie, mod și altele. Învățarea acestor componente este esențială pentru orice muzician, similar importanței de a învăța să citești muzica. Astăzi ne vom scufunda în elementele de bază ale teoriei muzicale pentru a înțelege conceptul de tempo, încercând în același timp să facem procesul cât mai distractiv posibil.

Tempo (din italianul „Tempo”) determină viteza de trecere a unităților metrice într-o compoziție sau, mai simplu, viteza de execuție a acesteia. Este asemănător cu citirea unei poezii: o poți citi rapid sau încet și va schimba semnificativ percepția. În muzică, tempo-ul afectează nu numai cuvintele, ci și sunetul întregii compoziții.

Tempo este de obicei indicat la începutul unei piese muzicale și servește ca o indicație pentru interpret al vitezei dorite de redare. Acest lucru vă oferă o idee despre când să începeți următoarea parte a piesei și cum să vă coordonați cântarea cu ritmul.

În muzica modernă, tempo-ul rămâne cel mai adesea constant pe tot parcursul cântecului. Cu toate acestea, în muzica clasică puteți găsi adesea modificări ale tempo-ului, unde viteza performanței se schimbă de la rapid la lent și invers. Acest lucru conferă lucrărilor dinamism și bogăție emoțională.

Lucrările muzicale sunt organizate în măsuri de o anumită dimensiune, conținând bătăi accentuate și neaccentuate. Tempo arată câte bătăi apar într-o anumită perioadă de timp. Pentru a determina cu precizie tempo-ul, se folosește o scală BPM (bătăi pe minut), care indică numărul de bătăi în 60 de secunde.

Pulsarea muzicii

Ați observat asemănarea dintre tempo-ul unei compoziții muzicale și bătăile inimii umane? Una dintre asemănările cheie este măsurarea în bătăi pe minut. Tempo-ul mediu al muzicii se potrivește adesea cu ritmul cardiac normal în repaus, care este de 60-80 de bătăi pe minut. Melodiile lente au un tempo de aproximativ 40-58 de bătăi, în timp ce melodiile mai rapide depășesc marca de 90 de bătăi. În timpul activității fizice intense, inima noastră poate bate cu o frecvență de aproximativ 200 de bătăi pe minut, senzația căreia, ca și muzica, variază în funcție de preferință.

Vizionarea muzicienilor cu experiență cântând poate fi atât inspirator, cât și intimidant pentru noii interpreți. Este uimitor cum profesioniștii captează cu ușurință fiecare nuanță, urmând exact ritmul și tempo-ul. Cu toate acestea, atingerea acestui nivel de abilitate nu este atât de dificilă pe cât ar părea la prima vedere. Secretul constă în înțelegerea elementelor de bază și în practica regulată.

Metronom

Structura muzicală este formată din măsuri în care nu sunt doar sunete, ci și pauze, care joacă un rol important. Ele ajută la evidențierea anumitor puncte, oferă ascultătorilor o pauză și oferă interpreților șansa de a se pregăti pentru următorul segment.

Metronomul este un instrument care ajută la vizualizarea acestei structuri ritmice și le permite muzicienilor să sincronizeze tempo-ul interpretării lor. Setările metronomului includ determinarea tempo-ului și semnăturii de timp a melodiei, unde semnătura de timp este desemnată ca 4/4, 2/2 și așa mai departe, indicând bătăile din cadrul măsurii. O scară BPM (bătăi pe minut), cum ar fi 70 sau 80, sincronizează bătăile metronomului cu bătăile accentuate, facilitând urmărirea ritmului.

Celebrul metronom, numit după creatorul său, pianistul și mecanicul german Maelzel, este considerat standardul pentru indicarea tempo-ului. Utilizarea metronomului Mälzel (M. M) promovează dezvoltarea simțului ritmului prin învățarea muzicienilor să se adapteze la tempo-ul unei compoziții după ureche.

Acest dispozitiv a fost inventat în 1815 și a devenit baza pentru măsurarea exactă a tempo-ului în muzică, folosit de compozitori precum L. van Beethoven, precum și de autorii secolelor XX și XXI. În perioada romantică, mulți oameni au preferat instrucțiunile verbale pentru tempo.

Metronomele moderne vin atât în ​​stil electronic, cât și în stil mecanic, păstrând elemente de design tradiționale, cum ar fi arcuri și greutăți. Cele mai recente versiuni sunt, de asemenea, solicitate – aplicații pentru dispozitive mobile și metronome online care funcționează pe un principiu similar.

Alte opțiuni de notare a tempoului

În situațiile în care nu este necesară o precizie mare a tempoului, se folosesc termeni muzicali specializați, care sunt clasificați în trei categorii principale: tempo-uri lente, medii și rapide.

Primele indicații ale tempo-ului au început să fie folosite în secolul al XVI-lea în academiile de muzică spaniolă. Există diverse adaptări lingvistice ale acestor cadre de tempo: italiană, germană, engleză, rusă și franceză, fiecare transmițând concepte muzicale similare. În ciuda varietății de limbi, toate au valori numerice corespunzătoare pe metronom, permițându-vă să determinați cu precizie viteza piesei.

• Slow : largo (larg), larghetto (destul de larg), lento (lung), adagio (lent), adagietto (destul de lent), grave (gre);
• Moderat : andante (calm), andantino (puțin mai rapid), moderato (moderat, sostenuto (reținut), allegretto (vioi), allegro moderato (moderat rapid);
• Rapid : allegro (repede), vivo (vici), vivace (mai vioi), presto (repede), prestissimo (chiar mai rapid).

După cum am menționat mai devreme, tempo-ul în piesele muzicale rămâne de obicei constant, dar uneori se poate schimba în cadrul aceleiași compoziții. Pentru a desemna astfel de schimbări dinamice, există termeni muzicali specifici: accelerando (accelerare), ritenuto (încetinire ușoară), ritardando (încetinire semnificativă) și alții.

Acești termeni sunt markerii de bază ai schimbărilor de viteză, dar există și nuanțe mai subtile de tempo în muzică, pentru care anumite cuvinte sunt, de asemenea, folosite pentru a ajuta la transmiterea mai precisă a caracteristicilor ritmului.

De exemplu:

• assai – foarte;
• commodo – convenabil;
• non troppo – nu prea mult;
• molto – foarte;
• mosso – mobil;
• maestoso — solemn;
• animando – vioi;
• agitato — excitedly;
• sempe – tot timpul.

Dezbaterea continuă să înconjoare metodele preferate de indicare a vitezei spectacolelor muzicale. Există o divizare între interpreți și compozitori între cei care preferă notațiile de tempo numerice și cei care tind să folosească termeni verbali. Partituri muzicale folosesc adesea o combinație a acestor abordări: o indicație de tempo verbală italiană sau rusă este plasată împreună cu o valoare numerică pe o scară de metronom.

Astfel, putem înțelege de ce trenul rapid se numește „Allegro” și uneori ambalajul pastelor poartă eticheta „Presto”. Lăsând glumele deoparte, cunoașterea simbolurilor tempo-ului joacă un rol esențial în dezvoltarea capacității de a citi muzica și de a reda muzica cu acuratețe, așa cum am menționat mai devreme.

De ce altfel trebuie să știi tempo-ul muzicii?

Acest aspect este explicat prin analogia dintre tempo muzical și pulsul uman pe care am menționat-o mai devreme. O compoziție muzicală aleasă în mod adecvat ajută la creșterea eficacității activităților sportive, deoarece corpul se străduiește să se sincronizeze cu un ritm dat.

Cercetările confirmă că melodiile ritmice pot îmbunătăți performanța la antrenament. Sportivii care se antrenează pe muzică demonstrează adesea viteză și rezistență superioare, iar persoanele care practică antrenamentul de forță pot ridica mai multă greutate.

Alegerea tempoului muzical optim, măsurat în bătăi pe minut (bpm), depinde de tipul de activitate fizică. Pentru practici precum yoga, Pilates și stretching, melodiile cu un tempo sub 120 bpm sunt ideale. Muzica de la 125 la 140 bpm este ideală pentru încălzire, aerobic în pas și dans. În timp ce cântecele mai energice cu un tempo de 140 până la 190 bpm pot stimula obținerea de rezultate remarcabile în sporturi intense și sunt potrivite pentru exerciții cardio, cum ar fi alergarea.

Tempo al muzicii moderne

Tempo-ul unei piese joacă un rol cheie în modelarea atmosferei, stilului și impresiei generale asupra muzicii. Tempo-urile înalte sunt de obicei asociate cu muzica de dans cu ritm rapid, în timp ce tempourile mai mici sunt tipice pentru melodiile liniștitoare. Acest lucru pare evident, dar, în realitate, regulile nu sunt atât de stricte. În proiectele tale muzicale, ai dreptul să experimentezi orice tempo, îndepărtându-te de normele tradiționale. Cu toate acestea, există limite de tempo acceptate în general pentru anumite genuri muzicale.

• muzica pop – 110-140 bpm;
• hip-hop – 80-130 bpm;
• techno – 140-160 bpm;
• rock – 65-95 bpm;
• tobe și bas – 140-200 bpm.

Relația tempo-ului cu genurile muzicale este la fel de esențială ca și alte mijloace de exprimare în muzică. Deși intervalele de tempo pot varia, influența lor asupra genului muzical este incontestabilă. Din acest motiv, înțelegerea teoriei muzicale este extrem de importantă pentru cei care își văd viitorul în muzică.

Stăpânirea instrumentelor muzicale și controlul vocii necesită o înțelegere profundă a principiilor muzicale. Percepția tempo-ului poate fi intuitivă și accesibilă tuturor. Cu toate acestea, capacitatea de a selecta și urma cu precizie un tempo specific în performanță se dezvoltă prin practică continuă. Prin urmare, nu trebuie să neglijați orele de solfegiu. Ascultă cu atenție muzica din lista ta de redare și încearcă să simți ritmul la care „pulsează” compoziția ta preferată. Acest lucru nu numai că va ajuta la reproducerea cu acuratețe a melodiilor, dar poate duce și la crearea propriului hit muzical.