Note fantomă

În lumea muzicii, în special în jazz, există conceptul de „notă fantomă” (sau notă liniștită, suprimată sau obscure), care este o notă cu importanță în ritm, dar aproape imperceptibilă în înălțime atunci când este interpretată. În notația muzicală este scris ca un „X” în locul ovalului tradițional sau cu paranteze în jurul acestuia. Nu trebuie confundat cu denumirea pentru un diezist în formă de X (doublu diesis), care ridică nota.

La instrumentele cu coarde, o notă fantomă este creată prin dezactivarea coardei, producând un sunet mai apropiat de percuție decât o înălțime clară. Tonul său există, dar sensul constă mai mult în ritm decât în ​​melodie sau armonie. Ea adaugă impuls și impuls liniilor de bas, formând o figură ritmică și adesea reducând accentul la liniște aproape completă. În secțiunile de percuție ale muzicii populare, notele fantomă sunt cântate foarte liniștit între hiturile principale, în special pe tobă. Această tehnică este utilizată pe scară largă de chitariștii electrici și contrabasiștii într-o varietate de genuri muzicale. În muzica vocală, astfel de note sunt folosite pentru a reprezenta cuvintele rostite în ritm, mai degrabă decât pentru a fi cântate.

Muzica instrumentala

Notele fantomă din muzică sunt diferite de simplele note neaccentuate dintr-o structură ritmică. De exemplu, într-un model cheie, notele neaccentuate nu sunt complet accentuate sau neaccentuate, ci ocupă un nivel mediu de accent. Atunci când un muzician desubliniază în continuare o astfel de notă la un nivel similar cu accentuarea notelor accentuate într-un model, el sau ea „ estompează” efectiv nota respectivă. Dacă o notă fantomă este slăbită până la tăcere, ea devine un element ritmic similar cu o repaus. Această diferență subtilă și capacitatea muzicianului de a identifica notele fantomă depind în mare măsură de caracteristicile acustice ale instrumentului.

Instrumentele de alamă și chitara, inclusiv vocea umană, sunt adesea capabile să producă note fantomă, distingându-le de repaus. Pentru pianiști sau percuționiști, această distincție este mai dificilă din cauza naturii percusive a instrumentelor, unde este dificil să se determine gradientul de sunet pe măsură ce se apropie de tăcere. Cu toate acestea, atunci când un percuționist creează cu pricepere note fantomă clar audibile, deși mai puțin vizibile, în comparație cu notele cu accent mediu neaccentuat, putem vorbi de crearea unor note fantomă.

Există o concepție greșită că notele de grație și notele fantomă sunt sinonime. O notă de grație este de obicei semnificativ mai scurtă ca durată decât nota principală pe care o completează și primește adesea mai mult accent chiar dacă este mai scurtă decât nota principală. În schimb, notele fantomă sunt determinate mai degrabă de volum decât de durată.

Percuţie

Când este interpretată la tobe, nota fantomă este produsă la un volum foarte scăzut, cel mai adesea pe tobă. În notația muzicală, este indicată prin paranteze în jurul notei. După cum se spune în The Drummer's Bible: How to Drum Any Style from Afro-Cuban la Zydeco, funcția notei fantomă este de a „...sublinia sunetul de bază al groove-ului, creând un joc subtil de notă a 16-a în jurul ritmurilor sau accentelor subiacente”.

Astfel, termenul „notă fantomă” poate avea semnificații diferite. Un termen mai precis este „anti-accent”, care se referă la un set de simboluri pentru a indica nivelul de accent. Muzica de percuție folosește diferite simboluri anti-accent, cum ar fi:

• Puțin mai blând decât notele din jur: ◡ (scădere scurtă);
• Perceptibil mai moale decât notele din jur: ( ) (nota între paranteze);
• Mult mai blând decât notele din jur: [ ] (nota între paranteze drepte).

Exemple de utilizare a notelor fantomă pot fi auzite în cântarea toboșilor precum Harvey Mason, Mike Clark, Bernard Purdy, Brad Wilk, David Garibaldi și Chad Smith. Tobea cu note fantomă este o trăsătură caracteristică muzicii R&B. Unele dintre cele mai faimoase exemple ale acestei tehnici sunt pauza de tobe a lui Gregory Coleman pe „Amen, Brother” al lui Winstons, pauza de tobe a lui Clyde Stubblefield pe „Cold Sweat” de James Brown și interpretarea ritmului de către Jeff Porcaro a hitului lui Toto „Rosanna”.

Instrumente cu coarde

Un chitarist care urmărește să creeze o notă fantomă poate ușura presiunea degetului asupra coardelor fără a le elibera complet de la bord (ceea ce ar duce la un sunet deschis al coardelor). Această tehnică se numește uneori „scratching” și devine o notă fantomă, cu excepția cazului în care alte note din modelul muzical sunt redate în același mod (în caz contrar, scratch-ul va fi considerat note normale).

La dublu și bas electric, ca și chitară, notele fantomă sunt create prin oprirea coardelor, lucru care poate fi realizat fie cu palma, fie cu degetele mâinii drepte. Acest lucru conferă notelor o înălțime neclară, dându-le caracteristicile instrumentelor de percuție. În stilul slap bass al basului electric, notele fantomă sunt adesea folosite pentru a crea sunete ritmice, asemănătoare tobei, în muzica funk și latină. La contrabas, notele fantomă de percuție sunt uneori obținute prin lovirea corzilor de tastatură, creând un sunet ascuțit, de „clic”. Combinate cu stilul slap al contrabasului, notele fantomă sunt folosite în rockabilly, bluegrass, blues tradițional și swing jazz.

Basiști ​​celebri precum James Jamerson (Motown), Carol Kay (Motown), Rocco Prestia (Tower of Power) și Chuck Rainey (Steely Dan, Aretha Franklin etc.) sunt cunoscuți pentru măiestria lor de a folosi note fantomă pentru a crea subtile și eficiente. modele ritmice în jocul tău.

Muzică vocală

În domeniul muzicii vocale, în special în genul teatrului muzical, termenul „notă fantomă” indică faptul că versurile trebuie rostite în loc să fie cântate, păstrând ritmul, dar fără o înălțime clar definită. În notația muzicală, notele care au o durată mai mică de jumătate sunt indicate cu un „X” în loc de simbolul oval tradițional. Uneori, jumătate de note sau note întregi sunt indicate printr-o formă de diamant deschisă, care simbolizează adesea țipete sau alte sunete non-melodice.

Unul dintre cele mai clare exemple de utilizare a notelor fantomă este melodia de deschidere „Rock Island” din muzicalul „The Music Man”, unde acestea domină. Această tehnică poate însemna și folosirea Sprechstimme sau rapping, în care vocalistul rostește cuvintele în loc să cânte, păstrând ritmul muzical.