Progresii de acorduri

Stăpânirea artei de a scrie o melodie pop poate fi o sarcină descurajantă, aproape ca și cum ar fi un mister cunoscut doar de compozitorii și producătorii experimentați. Dar, ca orice rețetă complicată, odată ce înțelegi ingredientele esențiale ale unui cântec de succes, defalcarea structurii acesteia devine mult mai ușoară. Eliminați tehnicile avansate de producție și vocea strălucitoare și veți vedea că multe melodii pop se bazează pe structuri similare, cârlige melodice și progresii de acorduri.

În acest ghid, ne vom concentra asupra unora dintre cele mai populare progresii de acorduri întâlnite în mod obișnuit în muzica pop. Aceste acorduri sunt recunoscute instantaneu și, odată ce le înțelegi, plus adaugă o notă de creativitate, vei putea crea propriile melodii captivante.

Pentru cei care caută inspirație cu acordurile, produsele Native Instruments oferă o mare varietate de modele de acorduri prestabilite pentru a începe. De exemplu, modul Chord de la MASCHINE oferă o modalitate ușoară de a explora secvențe armonice interesante. Multe instrumente Native Instruments sunt echipate cu acorduri și riff-uri gata de utilizat, ceea ce face ușor să vă scufundați. Indiferent dacă căutați progresii bazate pe chitară, armonii de la claviatura sau aranjamente de coarde, veți găsi acordurile potrivite și motive pentru a stârni idei pentru cântecul tău.

În exemplele noastre audio, am folosit CHEI DE Aprindere, dar vă puteți alătura cu ușurință folosind propriile instrumente sau unele instrumente gratuite de creare a muzicii menționate în setul de instrumente pentru muzică pop de la Max Tundra.

Ce sunt progresiile acordurilor?

O progresie de acorduri, sau o secvență armonică, este o serie de acorduri care creează armonie și servește drept bază pentru o melodie. În muzica occidentală, progresiile de acorduri au jucat un rol cheie încă din epoca clasică, continuând până în prezent ca o parte esențială a genurilor populare precum pop, rock, jazz și blues. În aceste stiluri, progresiile de acorduri ajută la definirea caracterului și a sunetului unei piese, susținând elementele melodice și ritmice ale acesteia.

În muzica tonală, progresiile de acorduri ajută la stabilirea cheii sau tonalității unei piese. De exemplu, o progresie comună, cum ar fi IV-vi-IV, este de obicei notată cu cifre romane în teoria muzicii clasice, ceea ce le permite muzicienilor să recunoască funcția fiecărui acord, indiferent de ton. În muzica populară, aceste progresii sunt adesea denumite numai după etichete de acorduri. De exemplu, aceeași progresie în tonul E♭ major ar fi scrisă ca E♭ major – B♭ major – Do minor – A♭ major.

În rock și blues, muzicienii folosesc adesea cifrele romane pentru a desemna progresiile acordurilor, ceea ce face mai ușor să transpună o melodie în orice ton. De exemplu, o progresie blues de 12 bare este de obicei construită în jurul acordurilor I, IV și V, ceea ce face mai ușor ca o secțiune de ritm sau o bandă să treacă la tasta dorită la comandă. Dacă șeful trupei cere această progresie în tonul B♭ major, acordurile vor merge: B♭ – B♭ – B♭ – B♭, E♭ – E♭ – B♭ – B♭, F – E♭ – B ♭ – B♭.

Complexitatea progresiilor de acorduri variază în funcție de gen și epocă. Multe melodii pop și rock de la sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21 sunt construite pe progresii relativ simple, în timp ce jazz-ul, în special bebop, include adesea progresii mult mai complexe, uneori prezentând până la 32 de batai cu mai multe schimbări de acorduri pe măsură. În schimb, funk-ul este mai orientat spre groove și ritm, deseori învârtindu-se în jurul unui singur acord de-a lungul unei piese întregi, punând accent pe ritm peste armonie.

Înainte de a începe: familiarizați-vă cu noțiunile de bază ale acordurilor

Înainte de a vă scufunda în crearea progresiilor de acorduri, este esențial să înțelegeți ce sunt acordurile. Un acord este o combinație de trei sau mai multe note dintr-o anumită scară, jucate împreună pentru a crea un sunet armonios. Acordurile sunt denumite în funcție de nota rădăcină și tipul lor, cum ar fi major, minor sau a șaptea. De exemplu, un acord de Do major este format din notele C, E și G. Când vorbim despre progresiile de acorduri, ne referim la o secvență de acorduri diferite cântate unul după altul. Aceste progresii sunt adesea reprezentate de cifre romane, care indică intervalele dintre acorduri și relația lor între ele. Dacă aveți nevoie de o reîmprospătare a noțiunilor de bază ale teoriei muzicii, nu ezitați să consultați ghidul nostru despre principiile fundamentale ale acordurilor și armoniei.

Nu vă faceți griji dacă toate acestea sună puțin tehnic - vom face referire la melodii pop binecunoscute pentru a vă ajuta să auzi aceste acorduri în acțiune. De asemenea, vă recomandăm să utilizați Hooktheory și baza sa de date TheoryTab, unde puteți vedea imaginile de acorduri pentru melodii populare și le puteți asculta în același timp.

I IV V V (1 4 5) Progresie

Progresia I IV V este una dintre cele mai recunoscute. Chiar dacă nu cunoașteți nicio teorie a muzicii, probabil că ați auzit -o în melodii precum Ritchie Valens 'La Bamba (1958), Bob Dylan's Like A Rolling Stone (1965) sau The Ramones' Blitzkrieg Bop (1976). Acest model este construit în jurul a trei acorduri majore și creează un sunet luminos, energic. Odată ce stăpâniți cele două tipuri de acorduri de bare pe chitară, puteți cânta cu ușurință mii de melodii pe baza acestei progrese. Este potrivit pentru rock, pop, country și multe alte genuri.

IV VI VI IV (1 5 6 4) Progresie

Această evoluție este cunoscută sub numele de „patru acorduri magice”, deoarece apare în atâtea hituri. Este la baza lui Jason Mraz's Yours, Don't Stop Believein 'Journey, The Beatles' Let It Be, Bob Marley's No Woman No Cry, U2’s With sau Without You, Lady Gaga's Poker Face și alte zeci de compoziții. Popularitatea sa este explicată prin sunetul său echilibrat, care este potrivit atât pentru baladele lirice, cât și pentru cântecele pop ritmice. Dacă doriți să vedeți pentru dvs. cât de versatil este această progresie, urmăriți celebrul videoclip Four Chords by Axis of Awesome - conține zeci de melodii construite pe această secvență.

VI IV IV Progresie

Această evoluție este similară cu IV VI IV, dar începe cu o coardă minoră, ceea ce face să sune mai melancolic. Această ordine de note schimbă percepția melodiei, creând o atmosferă mai moale și mai emoțională. Această schemă poate fi găsită în compoziții atât de celebre precum Africa de Toto și Boulevard of Broken Dreams de Green Day. Datorită naturii sale expresive, este excelent pentru balade și cântece lirice.

Progresie II VI (2 5 1)

Această evoluție a acordurilor este populară în jazz și este adesea folosită ca bază armonică pentru multe standarde. Poate fi găsit în Take A Train de Duke Ellington și încet, ca într -un răsărit de dimineață, care a fost interpretat de muzicieni precum John Coltrane și Sonny Rollins. Progresia II VI servește ca un fel de punte înapoi la coarda tonică, dar în unele melodii, cum ar fi duminică dimineață de Maroon 5, devine baza întregii compoziții.

VI II VI (6 2 5 1) Progresie

Acest model se bazează pe cercul de cincimi și creează o progresie netedă, naturală a acordului. Se numește „progresie circulară” și este folosit în muzică de zeci de ani. Unul dintre cele mai faimoase exemple este I Got Rhythm de George Gershwin (1931). Șaptezeci de ani mai târziu, același model poate fi auzit în Insula Weezer în Soare. Această variație a progresiei acordurilor funcționează bine atât în ​​aranjamentele de jazz, cât și în compozițiile pop moderne.

Progresie Pachelbel: Cum o veche armonie a cucerit muzica pop

Unele progrese de acorduri supraviețuiesc vârstei, iar evoluția pachelbelului este un astfel de exemplu. Este construit în funcție de modelul IV VI III IV I IV V (1 5 6 2 4 1 4 5) și a fost popular cu mult înainte de apariția muzicii moderne. Compozitorul Johann Pachelbel l -a folosit pentru prima dată în Canon în D în secolul al XVIII -lea, dar de -a lungul timpului a migrat la zeci de hituri pop.

Această progresie nu este folosită doar în cântece - melodia ei este adesea repetată literalmente. Unul dintre cele mai marcante exemple este amintirile lui Maroon 5, în care motivul se bazează aproape în întregime pe Canon în D. La rândul său, Hook by Blues Traveller chiar batjocorește stereotipurile compozițiilor pop moderne construite pe această progresie.

Deși schema de bază rămâne neschimbată, unele trupe au adaptat -o la stilul lor. Carcasa de coș de la Green Day și Aerosmith's Cryin 'folosesc aceeași structură de bază, dar în loc să se întoarcă la coarda IV după I, merg direct la V, creând un sunet mai energic.

Progresia Pachelbel a devenit atât de comună încât a născut videoclipuri umoristice întregi. Dacă v -ați bucurat de Axis of Awesome's Four Chords, s -ar putea să doriți să consultați Pachelbel Rant al lui Rob Paravonian, un medley satiric despre modul în care același model muzical se repetă în nenumărate melodii.

Progresie DOO-WOP: din anii 50 până în prezent

Progresia acordului I VI IV V (1 6 4 5), cunoscută sub numele de progresia Doo-WOP, a devenit unul dintre cele mai recunoscute în muzica populară. Poate fi auzit în compoziții de diferite genuri, de la clasicii din anii 50 până la hiturile moderne. Aceste acorduri coincid cu așa-numita evoluție a axei, dar sunt aranjate într-o ordine diferită, ceea ce creează un sunet moale caracteristic, ideal pentru melodii lirice și romantice.

Una dintre cele mai cunoscute piese care folosesc această progresie este Earth Angel de The Pinguins (1954). Progresia simplă, dar expresivă a acordului, subliniază armoniile vocale sufletești care au devenit semnul distinctiv al erei Doo-Wop. Un alt exemplu clasic este inima și sufletul, un popular duet de pian care poate fi jucat cu ușurință pe cheile albe dacă alegeți cheia lui C.

Simplitatea progresiei nu împiedică utilizarea acesteia într -o mare varietate de genuri. Elton John a folosit -o în Crocodile Rock (1972), transportând o atmosferă nostalgică din anii 50. În anii 90, a constituit baza imnului indie-folk în avionul peste mare de Neutral Milk Hotel.

În secolul XXI, evoluția Doo-WOP este încă la cerere. Ed Sheeran a folosit -o în Perfect, DJ Khaled în I’m The One, Taylor Swift in Me!, Și Daddy Yankee în Dura. În ciuda sute de melodii construite pe această schemă, nimeni nu a pus încă un medley pe scară largă care unește toate aceste piese, dar interesul pentru progres nu se estompează.

Acorduri diatonice și modale: cât de funcționează armoniile neașteptate

Cele mai populare progrese de acorduri sunt construite pe acorduri diatonice, adică acorduri care aparțin aceleiași cheie. Cu toate acestea, uneori, compozitorii folosesc acorduri alternative modale - armonii care depășesc structura preconizată. Astfel de acorduri creează efectul surprizei și oferă melodiei o dispoziție specială.

Unul dintre cele mai frecvente exemple este coarda IV, care este adesea folosită pentru a crea un sunet melancolic sau chiar dramatic. Poate fi auzit în NO Surprize de la Radiohead - această coardă joacă un rol cheie în arpeggio -ul recunoscut în introducere.

De asemenea, The Beatles a folosit această tehnică pe scară largă, în special pe albumul Rubber Soul. În viața mea, coarda IV ajută la sublinierea emoționalității liniei „În viața mea, te -am iubit mai mult”, iar în nicăieri om, creează un sunet special în momentul „făcând toate planurile lui nimic pentru nimeni”.

Cadența ♭ vi ♭ vii I: acorduri care creează un sentiment de victorie

Anumite progrese de acorduri evocă emoții specifice în ascultător, iar cadența ♭ vi ♭ vii i este un astfel de exemplu. Poate fi auzit în coloanele sonore ale jocurilor video, în special în momentele de triumf, cum ar fi după finalizarea unui nivel dificil. Creează același sentiment de finalizare și solemnitate în compozițiile muzicale.

Această mișcare se găsește nu numai în coloanele sonore ale jocului, ci și în muzica populară. De exemplu, în melodie cu puțin ajutor din partea prietenilor mei de The Beatles, puteți auzi acest dispozitiv armonic. Particularitatea sa este că oferă melodiei un sunet puternic, încrezător, creând efectul unei finale triumfătoare.

O altă coardă interesantă care afectează percepția muzicii este ♭ IIMAJ7. Este adesea folosit înainte de a reveni la I pentru a îmbunătăți rezoluția și a face tranziția mai expresivă. Această coardă este deosebit de populară în jazz, unde este folosită pentru a crea o ușoară întârziere înainte de coarda principală a cheii.

Rock și muzică alternativă folosesc și această tehnică. De exemplu, Radiohead's Totul în locul său potrivit și piesa piramidă împrumută coarda ♭ IIMAJ7 din modul Phrygian, oferind melodiilor un sunet ușor întunecat și misterios, chiar dacă rămân într -o cheie majoră.

Progresia acordului I III IV IV: Linia creativă dintre inspirație și împrumut

Progresia acordului I III IV IV: Linia creativă dintre inspirație și împrumut

Cazul Radiohead și Lana del Rey

Unul dintre cele mai cunoscute cazuri care implică progresul I III IV IV s -a întâmplat cu Radiohead. Hitul lor creep s -a dovedit a fi prea asemănător cu piesa The Air That I Breathe (1972) de Albert Hammond și Mike Hazelwood, ceea ce a dus la un proces și la includerea autorilor originali în rândul deținătorilor de drepturi de autor.

Ani mai târziu, situația s -a repetat în sine: Lana del Rey a folosit aceeași armonie în Get Free (2017), ceea ce a dus la un conflict cu editorul Radiohead. Deși cazul nu a mers în instanță, faptul că secvența a fost controversată evidențiază cât de importante sunt nuanțele în aranjare și melodie.

Cum să evitați să fiți copiat?

Progresul acordurilor sunt doar fundamentul unei melodii, dar pentru a evita să fie acuzat de copiere, este important să faceți alte elemente unice:

• Variază ritmul și modul de performanță;
• Creați o linie melodică originală;
• Adăugați soluții de aranjare non-standard.